Stilistica semnelor de punctuaţie Virgula se foloseşte:
- în situaţiile în care este necesar să se accentueze, să se releve o
anumită parte a enunţului (cuvînt, enunţ) pentru a se atrage atenţie
asupra faptului că ceea ce se izolează este de primă importanţă pentru
text;
-în situaţiile în care partea izolată este facultativă şi păoate fi
lesne omisă, din cauză că această omitere nu ştirbeşte din valoarea
comunicativă a enunţului;
-în situaţiile în care elementele frazei antepuse sunt accentuate în
mod intenţionat de către autor pentru că ele prezintă, de fapt, ceea ce
este esenţial pentru mesajul textului;
-în situaţiile în care are funcţia stilistică de a releva modul în care are loc acţiunea;
-în situaţiile în care delimitează, separă două complemente care sunt amplasate în acelaşi context, consecutiv;
-în situaţiile în care izolează un complement indirect antepus predicatului (depinde de poziţia complementului);
-în situaţiile în care scoate în prim-plan ceea ce este mai important pentru context;
-în situaţiile în care se formează un contrast între elementele mesajului din strofă Punctele de suspensie:
- deschid diverse perspective de interpretare a mesajului: disperare,
meditaţie, nedumerire, îngîndurare, suspendare, renunţare, haos în
gîndire;
-deschid undă verde derulării unei profunde dureri materializate în meditaţie;
-sugerează posibilitatea interpretării meditative a unei sintagme (cuvînt, enunţ);
-sugerează ideea de proporţie a elementelor mesajului;
-implică sentimentul vinei, determinat de naivitatea şi inocenţa sentimentului;
-constituie fundalul pe care se srealizează trăiri şi sentimente;
-reprezintă declanşarea unei game de bogate şi variate emoţii, atitudini;
-interiorizează starea de spirit (a autorului, a eului liric) Semnul interogării:
-concentrează valori stilistice în interogaţiile retorice;
-încearcă de a te plasa pe o poziţie, de a soluţiona o problemă, de a
găsi un răspuns (de fapt fiind o întrebare care nu aşteaptă răspuns);
-constată un adevăr Punctul şi virgula:
-se utilizează cînd este necesară o pauză mai mare decît virgula şi mai mică decît punctul;
- marchează ezitarea autorului de a trce la alt segment de comunicare;
-face o legătură între cele enunţate anterior şi cele ce urmează să fie spuse în continuare
Linia de pauză:
-se foloseşte cu aceeaşi funcţie ca şi virgula, doar că ea vine,
deseori, ca o concluzie, cu valoare de precizare, în susţinerea
aserţiunii anunţate pînă la ea;
-deschide perspectiva unei dezvăluiri, unei elucidări şi a unei insistări;
-are valoare de semn de egalitate, de echivalenţă totală între două
realităţi, făcîndu-se o identificare între elementele mesajului Două puncte:
-marchează o pauză, uneori mai mică decît punctul, pauză care
pregăteşte şi anunţă o vorbire directă, o enumerare, o explicaţie sau o
concluzie;
-are valoare stilistică atunci cînd poate fi înlocuit, eventual cu
alte semne de punctuaţie, care au aceeaşi funcţie ca şi el, dar se
recurge anume la el;
-are rolul de a anunţa ceea ce presupune respect, ceea ce constituie
un element specific, de altă factură decît alte elemente ale realităţii;
-introduce o constatare, de o mare valoare, de o mare revelaţie;
-este un segment de pornire, de demarare a unei constatări derivate din ceea ce a trăit şi, în consecinţă a conchis autorul Semnul exclamării:
-prin ele poetul (eul liric) îşi exprimă revolta, durerea de care poate fi cuprins un suflet răvăşit;
-prin ele poetul (eul liric) îşi exprimă admiraţia ce nu poate fi redată prin cuvinte;
-prin ele poetul (eul liric) îşi exprimă imnele de laudă care sunt înglobate în interjecţii;
-exteriorizează starea de spirit (a poetului, a eului liric), o face cunoscută cititorului
Substantivul, adjectivul serveşte drept potenţial stilistic în vederea
formării a numeroase figuri de stil: metaforă, epitet, comparaţie,
antiteză, personificare, metonimie. Acest fapt se realizează graţie
polisemiei lui foarte ramificate şi bogate; fiecare sens al lui
cumulează variate valori conotative
Adjectivul serveşte drept potenţial stilistic în vederea formării a
numeroase figuri de stil: metaforă, epitet, comparaţie, antiteză
